I
Vă scriu din balta grofului
aici e soare cu încetinitorul .
au crescut copacii apoi s-au
lăsat într-o parte, au ramurile înmuiate în
rîu.
Cît păzesc struţul să pască iarba liniştit,
cînd închid ochii el îşi lasă capul din ce în ce mai jos
gîtul lui se îndoaie minute
în şir şi se freacă de scoarţă.
Îmi aprind o ţigară cu toate că nu pot fuma
şi mă uit la genunchii struţului, mă gîndesc că
o să facă un ou mai mare decît Rumburak
iară îs bolnav Dă-o dracului, s-au săturat toţi. Au
luat-o prin prundiş, unul a alunecat cu adidaşii în apă a înjurat ceva
cît am tresărit a clipit şi struţul
alţii s-au ascuns în pădure
prietenii mei – au mîncat şi au dansat dar acum
zic că se duc care încotro şi mă lasă cu Struţul
Eu ce să fac?
Casa mea e fără acoperiş ca în Cezar
şi se vede tot ce ar putea să facă unchii morţi.
II
Eu ce să fac?
m-au lăsat cu Struţul
- îmi vine să fug cu el în pădure
şi în Mureşanu cînd a sunat din bucătărie
am lăsat furtunul deschis am mers repede să răspund
cîtă apă s-a scurs! Măimăi Apa cu
apa nu ştie ce să facă
a băltit şi s-a retras – sub morman o fi făcut vreun vălmăşag – ha?
ia să vedem
mai încolo şi deasupra , fără efecte se lasă cerul
eu ce să fac? Tot aer şi tot înghiţit pe rînd de cer.
În gura lui Rumburak, în Andrei Mureşanu.
Aşa am văzut – la trei case – cînd treceam – un cîine
s-a întins şi atresărit
că abia trecusem.
Ayoook
Uuu mamă e deja vară
În spatele casei floarea numai a crescut
Pînă la genunchi.
Şi fără picioare, fără mîinile din care
Să lipăie – pe linii, şi în lăţime
Se agaţă încîntarea.
III
Ayook `nveci n-avem bani Cori!
Scriu asta repede cu un creion şi întorc pagina o pun pe imprimantă
mă bîlbîi cu parcul cu grădinile cu tulpinile imense care ne invadează străduţa
am băut ceştile de ceai
e bine pentru că am golit ceainicul
am aprins ochiul din mijloc şi l-am lăsat să mai ţiuie odată.
Pentru cîteva zile în care am suflat tot mai atent
pentru că soarele se tot ascundea
şi promitea încă şi încă o melodie.
Şi pînza insectelor dacă nu se prelungea peste acoperişuri
Zbura nepetrecută printre oameni şi dragele lor de gînduri.
Încă o melodie – o caut la căşti şi te la să asculţi.
Apoi e simplu dimineaţa plimbarea asta se repetă
diseară e zydeco şi dub
ne luăm un suc şi ascultăm
şi asta vrem şi încă cîteva – vaai toate le facem!
Goodliving sub glezne de îngerei
Ayook azi şi mîine indulging un Green Kimono.
Spune şi tu!