ianuarie 27, 2008 la 8:59 pm (Uncategorized)
5 din 6
ianuarie 18, 2008 la 8:20 pm (Uncategorized)
Am cîştigat la Loto
5 din 6
Cinci din şase!
Cinci din şase ¤
Nu 4 nici 6
5 din ŞASE – ca în viaţă
şi cînd mă duc să revendic
Boom! începe furtuna
pe stradă
în mijlocul oraşului,
şi nici un oficiu în apropiere.
Acuma, cu bănuţii aş
mai fi făcut cîte ceva
dar căldurica din mine
era mai slabă decît
scrîşnetul clădirilor din jur
Cădeau cîte 5, în stînga
şi la dreapta.
Asta făcea natura pentru mine
pentru fiul ei cel mai blînd
O ţineam pe micuţică
de mînă să n-o ia
vreo rafală
Şi îi trăsneam vreo două
Ţine-te nu ţi-am spus
Asta nu-i dictare puiuk!
Teme-te de huruitul vîntului
Pleacă-te la vijelie
Copilă!
Moirele pe ea şi nu
pe mine
Eriniile o trag în gang-bangul lor vîrtos!
Pînă odată o desprinde
Suflul de lîngă mine
Şi o poartă sus
Ca o scamă in pelteaua descreierată.
Dar eu mă vîr sub streaşină
Şi cu biletu în cioc
Încep să buhui
Supernumeri
ianuarie 7, 2008 la 11:24 pm (Uncategorized)
Am scris patru cuvinte
şi le-am şters
adică am tras o linie peste
În rest stau păsările
pe acoperiş una lîngă
alta le văd de sus
în plan înclinat
şi oamenii
se strîng
un grup de 4
un grup de 2 se ţin
de mînă
Ce fac verişorii
unde-s mătuşile lor?
acolo se face coadă
„they need this” îmi spui
se înşiră civilizaţi
Poate plouă
dar nu se vede;
de pe deal un
blitz aruncat
era acolo cînd se făcea noapte
era la întîmplare
o poză din fişier.
Două îţi cer:
Dă-mi o dimineaţă în High Definition
H.D. în grădina dintre
clădiri
să deschid geamul să iasă
pisicul pe zidul despărţitor
şi vîrtejul de valeriană
năpădit încă de aburul electric.
Dar mai dă-mi Doamne
copacul alb de coral în Slow Motion
SloMo adînc în întunericul din
Adevăratele Elizee
neştiut de vietăţi
Sub ape,
o creatură de neon
unduind din crengi.



