Salonul tehnic, pasul mai greu, spatele mai drept, laptopuri desfăcute, hârtii de zahăr aruncate nervos pe masă, prezentări care rulează nesupravegheate pe pereţi. Doi bărbaţi cu nasuri mari şi ascuţite, costume bleumarin, beau cafea din pahar maro de plastic deodată, repede ca şi cum abia aşteaptă să-şi spună unul altuia ceva.
Dincoace, bătrânul cu haină de piele, faţa roşie şi părul alb, mustaţa ascuţită de montaniard sau de ministru austriac, poşetă vag de damă, o plasă de pânză a unui magazin de plante naturiste. Toată viaţa a încercat să facă să crească amărâţii de tuberculi miniaturali, acum 5 bobiţe transpiră în borcanul cu capac de staniol.
În cortul rece,
Se discută sleit.
Standurile par albe.
Dar nu sunt.
Băiatul politicos, cu haine cuminţi de adult tânăr proaspăt coborât din vagonul de dormit, cămaşa verde, puloverul negru, părul tuns curat şi patofi de om mare, mănâncă bomboane şi abia aşteaptă să meargă acasă, se însufleţeşte puţin când se bucură că el este economist şi nu cercetător. Apoi regretă că toţi colegii lui sunt la Geneva şi el trebuie să stea singur aici. După asta rămâne singur şi citeşte un ziar indiferent, îşi trece timpul-se gândeşte.
Se împărtăşesc lucruri, sigur, am încercat şi cu o mie de bolţuri, da, am participat, nu unul dintre cei mai mari, cel mai mare, sigur, venea pe la institut, privirea absentă dar zâmbetul lăţit: şi eşti nou pe aici? Toţi ştiu despre ce vorbesc: faşe elastice, compresoare hidraulice, măşti de gaz omologate, centre de transfer tehnologic, rotative, dispozitive de prindere, aerul – un mediu prea elastic, gog constantinescu, pişcoturi şi şampanie, variaţii ale echilibrului hidric, cuptorul electric clasic.
Şi specia aia zbanghie, cu pălărie de pescar, blugii din anii 90, laptop dell alb-ultimul răcnet, ceas electronic casio din plastic shockresistant, schiţe pe care se văd greşelile şi ştersăturile de gumă în lumina de neon. Rău îmbrăcaţi dar cu o voioşie, dau din cap afirmativ-mândru în faţa panoului forumului inventatorilor români.
– A nu, la Leordeni aveam şi noi aşa ceva…
– La staţie?
– Da, acolo. Dar n-a mers. Dincolo ce-aveţi?
– Un polizor pentru traverse de cale ferată.
– Dar traversele sunt din lemn putred!
– A, scuze, şine am vrut să zic.
Băiatul singur cu invenţia lui: caruselul-parcare. Un centru de cercetare din moldova cu invenţia lor – igiena este semnul unei civilizaţii! Femeia în trening cu invenţia ei: aparatul de gimnastică medicală, ca un instrument nu foarte complicat de tortură. Bătrânul în fulgarin albastru şi geantă maro, păr alb, rărit pe creştet şi invenţia lui: studenta care seamnănă cu Daniela Nane şi se miră voios la boabe de năut în borcan. Femeia cu ştrampi de dantelă şi pantofi cu toc se alintă să iau şi eu nişte caramele. Ea a făcut-o ca şi cum i se cuvenea, ce bine era dacă nu spunea cu voce tare.
Bărbaţii cu mîinile în buzunare peste sacou, pas încet, importanţă. Şeful inventatorilor, un fel de inspector gadget în fulgarin albastru şi el, cu o aluniţă albastră, nobilă şi mustaţă de husar. Oamenii merg în grupuri, se vede că nu se cunosc bine, au entuziasmul ăla de stat la hotel împreună, mic dejun completinclus, cine are un foehn? În cazurile astea ajută să fie o femeie în grup şi atunci doamna marta de la proiectare înfloreşte feminină, faptul că poartă ciorapi de nailon te poate izbi şi înduioşa.
in tihna 