marţi 15 iulie Sala Studio AMGD (Brătianu 25) – ora 18:30

Concert cameral extraordinar

Peter Florian – pian (Germania)
Hee Jung Kim – pian (Germania)
Grigore Pop – percuţie
Nicolae Coman – percuţie

PROGRAM

Serghei Rahmaninov: 6 piese pentru pian la 4 mâini op. 11

Dmitri Şostakovici: Concertino pentru 2 piane şi percuţie

Béla Bartók: Sonata pentru 2 piane şi percuţie

Intrarea liberă

Reclame

schleppend :)

În autobuz fata zveltă, cu tricoul roz care descoperă o burtă nouă până la blugi, cu mama care atenţionează, ea trage tricoul în jos, dă ochii peste cap. Are degete fine, ochii albaştri alungiţi la colţuri, părul stricat de vopsea blondă dar atât de potrivită pentru catifea. Ignoră cu bărbia ridicată mama cicălitoare şi se întoarce către un bunic ştirb care-o ascultă fermecat. Patru bărbaţi se întorc de la muncă, stau cu capetele întoarse de la ea, nu îndrăznesc să privească ţăranca, ea i-ar zdrobi şi nici nu i-au văzut caninii. Se vede cum din loc în loc toţi patru s-au uscat ca nişte heringi, prea multă muncă şi prea mult s-au uitat pe geam, nu vorbesc între ei – o plăcere la limită.

↓Aici era să facem accident – pedal point.

Mai târziu, tatăl mă opreşte brusc, nu vă supăraţi. Are o voce autoritară – asta pentru mama în dezechilibru care deja o trage pe cea mică să plece – dar o privire umilă, se vede că aşteaptă un răspuns anume. Îi spun şi mă bucur de triumf – nu, restaurantul nu-i departe, pe latura cealaltă a pieţei. Mama-i descumpănită de succes dar trage fata după ea, calcă încordataplecatînainte, îl loveşte cu cotul şi i-o ia în faţă. La semafor izbucneşte. El încearcă să o liniştească. Fata cea mică are inele mici colorate, poate o să fie drăguţă, mă gândesc, dar este veninoasă. Stă cu braţele încrucişate, acum învaţă să bată din picior şi se uită pieziş la tatăl neajutorat. Fata cea mare nu se poate decide. Intră toţi patru în gang, nu-i pot vedea altfel.

Scurm în direcţia greşită. Mă duc la muzeul de istorie, mă bucur de fibule şi spirale pentru păr neolitic. Nu ştiu ce-i o fusaiolă. O aşteptare plină de răbdare, cum te bucuri că ai musafiri să le arăţi muzica ta. Această sinceritate ca o limpezire, dar nu – este doar un ornament, doar frecăţeii de lut de pe buza chiupului înlăturaţi cu grijă. Nu potrivesc paşii cu nimic, se aranjează singuri, ocolind bălţi şi bube de asfalt: mortul cu dinţi perfecţi, camee romane roşiatice. Din când în când groaza că am ţâţe sterpe, adults only. Doamna cu care-am flirtat cât am crezut că-i bărbat se miră, dacă sunt din oraş ce caut în muzeu? Sigur, fiecare cu oalele lui.

BLANK

obanu, ci doar se hodine un pic :)