attila-bartis2

Reclame

you may be lonely but..

https://kb.osu.edu/dspace/bitstream/1811/6206/1/EXPRESSIONS_OF_SEA_LEVEL.pdf

Forward. Backward. Randomize… / de Valentin Derevlean in Tribuna

Vlad Moldovan

Blank

Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2008

Probabil că debuturile poetice ale anului 2008 nu au entuziasmat nici critica şi nici publicul de „specialitate” al genului. Cum, de altfel, nici nu au dat vreo lovitură de marketing pe piaţa editorială autohtonă. Din fericire avem şi mici excepţii. Una dintre ele, sper că nu singulară în contextul acestui an, e cea creată de volumul lui Vlad Moldovan, Blank, volum apărut la C. R. în urma concursului de debut din anul 2007. Vlad Moldovan e cu adevărat un debutant pentru cititorii de poezie. Cunoscut mai mult pe internet decât prin apariţiile în revistele de cultură, întâlnit uneori în tabere literare, dar departe de întâlnirile oficiale ale noii generaţii de poeţi de după apocalipticul 2000, specializat în filozofie, domeniu în care îşi pregăteşte de altfel şi doctoratul, Vlad Moldovan scrie o poezie matură, originală, lipsită de ezitările obişnuite ale debutului.

La o primă vedere, începutul volumului pare descurajant, cititorul e aruncat într-un plan al îndoielii, într-un câmp al posibilităţilor multiple, în care nimic din ce se poate petrece nu stârneşte interesul poetului: „De fapt nu-i nimic de văzut/ afară poate se aglomerează/ cineva uită poarta neîncuiată. Şi acolo sânii ei când îşi ia tricoul de noapte/ după perdea în lumina portocalie./ Nimic de văzut, sub maşină stă pregătită/ pisica.” Lumea din poezia lui Vlad Moldovan se organizează conform unei logici aleatorii, astfel că şi privirea poetului pare să centreze detalii, imagini incomplete, mici cadre luate în fugă, fără să încerce a le ordona sau, măcar, înţelege. „În scurte secvenţe de siguranţă conjugală/ traversând spaţiul oblic prin care ne/ ferim privirile; am observat –/ scrumăm pe de lături şi coverturile cu/ funiile lor se rod mut.” Detaliile exterioare subiectului invadează intimitatea într-un mod accelerat, aproape palpabil. Privirea stingheră, puţin angoasată („Nu-i nimic de văzut afară e extaz e de bine/ şi ne mătură în tranşee.”) pare a fi urmarea unui defect în percepţie. Există o viteză în derularea realului şi o cu totul alta în perceperea lui. Un spaţiu gol, căscat între cele două viteze, permite această mişcare dezordonată a lumii în jurul subiectului. De altfel, un concept cheie al poemelor lui Vlad Moldovan e cel al saltului de la un cadru la altul. Randomize, adică o libertate imensă oferită privirii şi nicio barieră conştientă instalată în faţa simţurilor: „Chiar acum cineva ia o pauză,/ sau se-mpiedică de grilaje/ sau plonjează în apă.” Dacă la Mircea Ivănescu realitatea este tot timpul pusă sub semnul întrebării, fără să ştii dacă ceea ce „descriu” poeziile există, poate exista sau e doar ipoteză de plecare, realitatea guvernată de poezia lui Vlad Moldovan e una indiferentă, întâmplătoare (de unde şi impresia dezordinii accentuate), aproape fără călăuză. De parcă poetul şi-ar dori cu adevărat depărtarea de lumea ce-i afectează percepţiile: „Bătrâna asta se face că uită de genunchiul ei dureros,/ dar eu nu îngădui/ Pe geam vin detaliile amestecate, cad pe de lături/ (ploaia udă păduri/ şi aici şi mai încolo)/ trec stâlpii, o lumină de lângă gater/ traversează compartimentul nostru.”

Un indiciu clar în privinţa „claustrării” în propriul subiect ni-l oferă titulul volumului, repetat deseori ca titlu de poem. Blank-ul, spaţiul nud, golul în percepţie nu e doar un defect sau un mod de izolare, e şi efectul acelei auto-liniştiri oferite de meditaţia zen. Singurătatea interioară din poezia lui Vlad Moldovan nu seamănă cu cea expresionistă, cauzatoare de coşmaruri şi fobii şi nici cu cea a douămiiştilor, viscerală, situată undeva la marginea nebuniei. Singurătatea acestor poeme e una autoimpusă, gradată. Mai degrabă o liniştire zen a ochilor, decât frica de realitate: „o zi înghite pe alta// În rest şi ăsta – când se pune la masă/ nu ştie cum se scurg ceilalţi,/ şi obosiţi o să-l obosească –/ o să-şi dea seama cu ei/ că numai prin depărtări te/ poţi bucura.” Blank-ul, tihna privirii permit golul în care obiectele se mişcă libere, permit golul în care tot timpul se petrece ceva, dar niciodată nu afectează subiectul. Acum poetul nu mai e „un tip curios”, realitatea nu poate apărea decât sub forma unor click-uri, a unor instantanee colorate. Vlad Moldovan e un Descartes care pune în discuţie realitatea obiectelor din jurul său, însă fără a se teme de Demiurgul cel Rău; pentru Moldovan obiectele, libere în circulaţia şi asocierea lor, nu mai prezintă interes, viteza în care se mişcă lumea e permanent diferită de cea a eului, nuanţele obiectelor se diluează, realitatea e un „white cube” ce aşteaptă să fie umplută cu gesturi şi lucruri, dar fără intervenţia unui spirit critic: „Uşă de tinichea stivă de moloz/ văd prin tine/ dar nu mă asculta/ astea sunt impresii// Iei timpul şi îi dai drumul/ pe strada alăturată/ când mă las în albie/ un râu în impas continuă deasupra/ you handle it.”

Micile naraţiuni care par să se nască din această libertate de mişcare a privirii, „un fel de poveşti, din care însă păstrează numai carcasa”, cum foarte bine sugerează Dan Sociu, sunt asemenea click-urilor din volum. Cadre scurte ce sugerează mişcarea, relaţia posibilă între obiecte, uneori culoarea, relaţia dintre două personaje (cazul unguroaicelor micuţe) etc. Lumea din jurul poetului e doar o destinaţie a privirii, eventual a luminii. Pentru că lumina, jocurile, nuanţele, geometria mişcării razelor sunt lucruri pe care Vlad Moldovan insistă permanent. Tot timpul între privirea sa şi lume există această lumină care învie, umbreşte, dă culoare obiectelor: „Un om intră pe hol./ în casă s-au strâns în sfârşit/ câteva filtre de lumină/ la perete, perpendicular; din glasvand/ pe faţă, şi cerul ceştii de cafea pe tavan” sau „Apoi mă întorceam pe-o rână/ şi camera în care petrec/ dosea obiecte, împletea raze portocalii/ din sita sacului de pe geam.” Este clar că blank-ul, „momentul de tihnă”, e rezultatul decalajului dintre viteza realităţii şi lentoarea subiectului, însă în acest spaţiu-stare-moment apar lucruri paradoxale. Deşi micile poveşti, mai degrabă schiţe prinse în viteza trenului, par să contureze la suprafaţă poemele, există momente în care poemele fac loc nu doar golului, ci şi unor personaje care nuanţează acest spaţiu abia conturat. Şi, dintr-o lume contemporană, pusă la curent cu toate tehnologiile postmodernismului („Din celular ies scântei/ şi pe scroll se adună mâzgă/ Vine toamna în monitor/ şi lumina-i tresare răscolitor”) apar, asemeni zeilor lui Neil Gaiman, chinezoaica albă, Geberit şi Siemens, Zara şi Sephora, Angewla, personaje ciudate, orientale în purtare, dar contemporane în culori. O lume situată la marginea suprarealismului, populată puternic şi separată total de ceea ce poezia lui Vlad Moldovan oferea în prima parte a volumului: „Au fost zile în care au ieşit ciudatele animale/ şi animalele sfioase./ pe corpul lor se lumina şi se scutura/ de la furtună.” Ritmul poeziilor atinge intonaţiile ritualice, poveştile, abia schiţate iniţial, prind contur, devin coerente într-o lume intimă, a meditaţiei şi a detaşării critice: „Se surpă în lumea ochilor voştri, rădăcinile Africii/ Se înmoaie sub firea luciosului baobab din Archeon!/ Voi ciudatelor, ascultaţi de la Kosen în jos,/ prin ţinuturi cum loveşte sufletul/ cu poftă./ Ce curge şi se face greu în pieptul vostru?/ Oare apa se prăvale în gurile acestor văi făcând/ zarvă în golul urechilor?” Înspre final, realizezi că mişcarea aleatorie a poemelor, privirea care cade oriunde şi oricând a poetului, ritmul intim al obiectelor care fac să vibreze lumina şi fluxul mental, această dezordine aparentă a lumii create de Vlad Moldovan în care nu eşti sigur dacă ar trebui să o iei înainte sau înapoi, în care eziţi, reciteşti şi cu greu poţi găsi refrenul blank-urilor îşi are propriul sens. Propria coerenţă, fără de care singurătatea poetului ar părea autism şi autismul neînţelegere. Cât despre Vlad Moldovan, un poet ce oferă siguranţă de la primul volum, un poet de care cu siguranţă se va auzi în următorii ani!

afis-jpg

you may be lonely but…

Magic is your  birthright

zice c. ca is dislexic si ca ma mananca lb engl deci – va rog sa ascultati melodia :)

hpim99611

hpim0001