lectura publica timişoara – 4.04.2009 cărtureşti

lp-preview

Reclame

Fiecare ţigan după iapa lui ghiceşte (proverb ceh)

Cristina se întoarce uşor către Marius, sprijinită în cot şi şold:
-Tu cum ai ales facultatea?
Marius aprinde o ţigară şi se lasă la loc pe spate:
– Păi ţi-am mai zis cred. Într-a şaptea am mers la ceva muzeu de tehnică în Bucureşti şi acolo era ceva pendul complicat cu scripeţi şi din-alea. Şi cred că am stat zece minute şi nu înţelegeam nimic. Mă uitam la sfoară, la gradaţiile de pe margine, erau un fel de gradaţii pe perete, ştii. N-am înţeles nimic da’ era frumos, nu cum îs lucrurile frumoase, nu ştiu, mie aşa mi s-o părut…
Cristina se mişcă pe burtă şi zice zâmbind cu bărbia în palmă:
– Aha, un fel de dragoste la prima vedere. Şi-ai simţit că asta vrei să devii, ok. Dar după, cum ai ales ce era de făcut. Adică concret, vreau să zic. Să înveţi mai bine la mate, nu ştiu…
Marius stinge ţigara la jumătate şi vântură fumul.
– Stai un pic. Se ridică şi ţopăie amorţit până la uşa balconului, o rabatează şi fuge înapoi dârdâind. Păăăăi…nu mai ştiu nici eu. Cred că oricum învăţam destul de bine, nu m-am gândit precis.
Cristina lasă mâna sub pătură şi îl mângâie pe burtă.
– Aha, a venit natural, ca şi cum era scris să se întâmple…hihi, ce fain.
Marius pune mâna pe mâna ei şi-o opreşte. O pupă repede pe cap.
– Da…mă rog, nu m-am gândit niciodată aşa. Într-a doişpea am vrut să plec în alt oraş la facultă şi le-am zis ălor mei că la Timişoara îi cea mai bună poli şi na…
Cristina se răsuceşte.
– Da’ dup-aia te-ai gândit că-i bine cum s-au potrivit toate, nu? Adică ţi-ai dat seama că fix asta ţi se potriveşte cel mai bine…
Marius îşi retrage braţul şi-l masează de amorţeală.
– Păi prin anul doi m-am împrietenit cu Muţu şi ieşeam cu nişte pictori care fumau iarbă şi-atunci m-am gândit că mi-ar fi plăcut să mă fac artist. Nu ţi-am arătat desene? Foarte fain era. Nu mai ştiu nimic de ăştia, ce nebuni erau. Toni avea ceva uscătorie cu mochetă mov pe pereţi şi-i dădea iarbă la pisică. Pisica junky, hahaha. Acolo stăteam de obicei şi vorbeam non-stop. Ăsta când se sătura de noi se criza şi ne dădea afară da’ noi nu ne supăram că ştiam cum îi.
Cristina se întinde după scrumieră şi aprinde o ţigară.
– Da’ după ţi-ai revenit, nu?
Marius se ridică din nou, deschide uşa balconului larg şi se aşează la calculator.
– Mda, aveam mult de învăţat şi mă stresau ai mei. Muţu s-o mutat în Belgia, s-o cam spart gaşca.
Cristina îşi trage pătura peste umeri.
– Dar acuma-ţi place ce faci, nu? Adică alea or fost un fel de nebuniile tinereţii şi acuma…
Marius închide uşa de la balcon şi se aşează pe marginea patului.
– Da…nu ştiu. Nicoară şi Moris ziceau că am o privire fresh, că lui i-i ciudă, că-şi bagă picioarele în şcoală, că numa te strică. Cred că era ok dacă mai învăţam un pic de tehnică. Acuma aş putea să fac un curs sau ceva. În fine, văd eu cum fac. Chestia îi că mă cam plafonez.
Cristina se ridică şi îl prinde din spate pe după gât.
– Da aşa, în mare, eşti fericit, nu? Lasă că trece şi asta cu plafonarea. Auzi, nu vrei să mergem în Italia cu Tudor şi Corina? Încă nu cred c-or luat biletele. Ar fi fain, ai şi tu nevoie.
Marius o pupă iar scurt şi se desface.
– Da, cred că da.
Cristina se trânteşte pe pernă.
– Eu mă culc. Se întoarce cu spatele.
– Da ce-ai? Te-ai supărat? Am zis ceva?
– Nu, nimic. Noapte bună. Oftează.

leac

conger

afis-vioara

m-am decis pt o pauza – iar pe fundal ceva ce seamana cu intervalul 3,01 -4, 16

afis-dan1