Tinitus/nu mă brusca

stau întins / nu adânc
întins pe izolir/ fără avânt
uşa de la balcon pecetluită având
mânerul răsucit până jos
– asta înseamnă
că nu se aude nimic
înăuntru e numărul 1607
pe player multă grijă în comunitate
adică 60 de minute şi un pic
în care Adam pentru că nu era
foarte strict – a pus aceeaşi melodie
şi la ’20 şi la ’67
a uitat şi acum se repetă
pe un FM
pe net.
(şi au trecut 11 ani
după atâta fetiţa ar fi pre-puberă
s-ar fi descurcat în cartier)
stau închis şi constat
că toate se rezolvă la un moment dat
oamenii reuşesc să facă lucrurile să meargă
pentru un suflet rulând pe „vinovat”
eu la cursor – învârteala lui
o cunosc şi pot varia şi pot amesteca
să fac sunetul membrană
să apese sau să îndepărteze.

x

Tinitus! Am spus dimineaţă
după ce a plecat fără să mă anunţe
mică frustrare/fără comuniune/dar poate
e doar demenţa care îmi trece calea.
Tinitus şi m-am obişnuit o tăietură lungă pe spate
nici cusăturile nu se pot vedea.
Tinitus acum nu mă brusca numai opreşte porcăria aia/ fire de joasă tensiune
în care mă-ncâlcesc

x

E parcarea lângă pâlcul de case
oamenii s-au îngrijit să facă parcare în
câmp.
maşinile ajung
pe drumul neasfaltat
şi apoi foarte încet
fac curba şi se pun una lângă cealaltă
cât să poată deschide
portierele şi să scoată plase
în timpul lor a fost vineri
au tastat pe telefoane/luminile
farurilor şi căldura / confort în maşină,
grijă în comunitate
era ziua unui coleg şi numărul
locaţiei spre care i-a ghidat
dar atât de încet parchează
copii s-au dat jos înainte
dacă nu îi ţin de mânecă alunecă în şanţ
Asta mă linişteşte
Doamne ajută Deja vu

x

Dacă biografia mea ar conta
atunci s-ar spune că şi eu
am fost dintre persoanele care s-au pus împreună
cu altele
Asta până ce una îi va face rău celeilalte
şi atunci, din obicei
ne-am dus care încotro
crezând că o să rezolvăm sau vai de mine
or să se închidă rănile.
„Să se închidă rănile!”
şi atunci mecanismul, cu scripeţii
şi pârghiile ambalate, cu hidraulica previzibilă cu
aberaţiile minuscule
m-a adus până aici –
Pentru asta a trebuit să opresc maşina pe deal
ca apoi să o iau în jos spre pădurea
din retrovizor.
Am înşfăcat rucsacul şi fixându-l am trântit
portiera.
„Acolo în pădure – se-nchide rana „–
îşi risipea mintea speranţele în jur
inundându-mi capul cu ceva gălbui şi astringent –
pentru şoferii de tir ce tărăgănau în parcare.

x

În partea aceasta a pământului,
cam pe unde ochii tăi, omule, dau chix.
Puţin mai încolo de
combinaţia cea mai reuşită a imaginaţiei tale –
chiar după holdele stăpânite de ierburi sau
de continuarea lor în rafalele ce se împotmolesc la gura pădurii
vântul se pierde printre copaci, din mantă în mantă
se întoarce împotriva sa pentru a se domoli –
în partea asta, în care lumina se trezeşte
înmărmurită de preaplinul în care se va disipa.
Aici m-am oprit şi o să întind cortul
o să îi agăţ vârful de zid.

Degeaba am bătut cârligul şi mai apoi am încercat
să-l înşurubez –
mortarul dintre cărămizi se fărâmiţa şi acoperea
tufele de la bază cu albeaţă.
Vroiam să rezolv toate cele .
Poate să fac un foc.
Să deschid o conservă.
Să caut de apă.
Dar le-am lăsat aşa şi m-am aşezat
o clipă pe butuc
şi am căutat printre copaci – să desluşesc
dade, dade – o să îţi prind privirea
ce cată de la o astfel de depărtare
înspre locul unde trebuia să înnoptez.

x

Nu cred în telepatie
Şi nici în sufletul animalelor –
Dar după ce am intrat în pădure
ca într-o nocturnă –
şi după ce am aşezat geaca lângă zid
şi am aşezat corpul pe geacă şi
am aşezat privirea printre copaci
un pui de buhă trecu chiar deasupra
se precipită nu departe între brusturi –
când am vrut să mă mişc
întoarse capul de la mine
iar gândurile se îmbulziră astfel:
„Pune un deget în apă şi o să-l storci de apă
trezeşte în tine tihna, într-o amiază oarecare, şi o să
se învolbure din părţi necunoscute până
la disconfort, până la deranjul ubicuu
articulează ceva ce dă a judecată şi zilele or să îţi
vâre sub nas nu numai opusul ci chiar
o aproximare stranie care nu are a face
cu nimic ce fu mai-nainte!”
Măi să fie lighioană – asta e pasa ta
Acum încearcă să îţi iei zborul
şi lasă-mă în pace!
Când clipeşti şi dai cu gheara peste cioc –
Ochii se învelesc în pieliţă te
scuturi la mine pentru o secunda doar pentru una.

x

Ce fac dacă aţipesc un pic –
tăciunii din care ar fi tăbărât fumul
continuă la câţiva metri
şi vreascurile tomnite sub mine trosnesc
la fiecare imbold.
Ceva ca o mână mai moale decât brocartul
mă agaţă şi zvârcolit dar lepădat de izbirile cugetului
mă trage înăuntru la căldură.
Ruminaţia din pâlpâire decentă
devine o ipoteză de prisos,
aranjamentul se desface în fulguraţii
de pe cealaltă lume.
Centrul se acoperă şi începe să zumzăie în odihnă.
Fără vise căci
pădurea se prelungeşte în jur
între frunze – izvorul amorţeşte-
galaxiile orchestrate în falset de ritornelă
cu voia lui Dumnezeu
vântul agită crengile
deasupra pământului unde mişună
spada pătrunzătoare
pe care veteranii o numeau
Nemesis.

x

Era dintre sticlele de suc pe care apoi
le foloseşti la cafea.
Capacul ei din tablă care se desigila într-un clac.
Îmi place să îl apăs ca pe butonul de catapultă şi el să păcăne.
mă gândesc că aşa a fost conceput
şi aşa l-a purtat conveyerul până la gâtul sticlei
şi apoi printr-o raţiune l-a fixat acolo.
Era dintre sticlele în care dacă ai turnat ceaiul fierbinte
se păstrează călduţe în geantă şi îţi încălzeşte
mâna deodată.
Ea şi cu mine – în pădure
Ea şi cu mine –făceam un sample de tandreţe
Noi doi – împreună – făceam distracţie.
şi când am deschis-o
şi când am gâlgâit
şi când am lăsat-o pe iarbă.
Sticlă bondoacă Sticlă Nestle
Te reazămă pe pământ
– Lichidul prelins se bizuie zvântat pe tine acum –
Şi acceptă visul din care am ieşit cât să
trag o duşcă.
Acceptă-l pentru că încă nu s-a terminat
Eu mă-ntorc acolo doar un moment..

x

Uite rana şi uite bucuria eternă !
în jurul ei
apasă aerul şi o înmoaie.
Părticele cu codiţă şerpuită
se strecoară pe sub membrane şi îşi fac
ocol în moliciune,
transpiră, apoi în comerţ cu
sângele din venă
transpiră iar, aduc proteina mai aproape
se aşează pe grămăjoară
şi o îmbucă.
Printr-un mijloc foarte – dar foarte spiritual
cuceresc maldăr după maldăr
se infuzează de-a lungul fibrei
cilii se afundă în lichid,
amorţesc în ovaţii încete.

Sare de lămâie – limbă pe baterie—sfredeluş-
durerea cu stilistica ei barocă
ar fi încă un mod şi încă unul –
la infinit – Domnul se complace
în bucurie eternă
cu mine
cu rana
cu pădurea plină de liane – în care mă
înalţ şi dând din mâini
mă leagăn de la copac la copac.

x

din când în când prin zile –
se suflă un tunel de aer
dar pe zidurile sale explozii, explozii nenumărate.
cineva bate ritmul
şi la a doua , la a treia punctare
văd cum se îndepărtează serii şi serii
expresii la care nu mai ajung

odată am încropit ceva
am înmuiat degetul
scrumul s-a lipit de salivă
când am apăsat prea tare tubul de cenuşă s-a dezintegrat
şi s-a unit cu degetul
l-aş fi putut vârâ în gură.

– altădată am să ajung la o concluzie
şi asta nu ar fi decât o evidenţă de care
altul vrea de la început să se despartă.

-la un momentdat am să mă uit în sus
şi deasupra:
o maimuţă zburătoare
o mână bălăngănită sub coroană
o lumină oprită de corp care devine
lumină placată pe trunchi.

x

Am încă câte fraze – pe care
altul
altcândva
dar nu mă pot abţine –
Spune aşa:
„şi tot astfel viaţa lui
crescută din hăţişul
creaturilor
căţărându-se
în nenumărate încolăciri
agăţându-se
ici şi colo
de lucruri necurate
şi curate
trecătoare şi netrecătoare
de obiecte
de posesiune
de oameni şi
iarăşi de oameni
de cuvinte şi de peisaje
această viaţă mereu dispreţuită
şi mereu
trăită din nou”.

Reclame

i remember